Tuesday , April 30 2024

Angela Similea s-a intors pe scena, pentru 1.500 de euro pe spectacol

Celebra solistă Angela Similea (65 de ani) a rămas pe cap, după decesul soţului ei, Victor Surdu, cu o datorie la bănci de 6 milioane de euro, dar şi fără vreun ajutor financiar. Salvarea ei a venit din partea solistului Ovidiu Komornyk, care a convins-o să urce din nou pe scenă, fiind recompensată, pentru o oră de recital, cu 1.500 de euro.
Angela Similea se luptă în tribunale cu băncile, datoriile făcute, de-a lungul anilor, de soţul ei, Victor Surdu, ajungând la sume imposibil de returnat în doar câţiva ani.
Rămasă fără vreun sprijin moral sau financiar după moartea subită a bărbatului iubit, care a încetat din viaţă anul acesta, în urma unui agresiv cancer de pancreas, Angela a fost, câteva luni, total dezorientată.
Fiul ei, Sorin Hilgen, stabilit în America, nu era aproape ca să-i aline imensa durere, ea nu beneficia de un venit permanent, căci, după căsătoria cu Victor, pusese muzica pe ultimul loc, şi, în plus, băncile o ameninţau cu evacuarea din superba vilă din Popeşti Leordeni.
Profund impresionat de drama prin care trece colega lui de breaslă, Ovidiu Komornyk a insistat enorm pentru a o convinge pe Angela Similea să urce din nou pe scenă.
Acum, cei doi sunt foarte solicitaţi la spectacole, tariful lor ajungând la 3.000 de euro, bani pe care îi împart, conform apropiaţilor, frăţeşte.
Ei susţin concerte de câte o oră şi nu acceptă sub nici o formă să facă play-back: „Am avut multe spectacole vara asta şi important este că încă mai sunt solicitată.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această voce, pe care încă mi-a lăsat-o! Tot ce pot să vă spun este că mi-e foarte drag să cânt şi mă pregătesc mult pentru fiecare intrare pe scenă.
Un artist adevărat îşi pregăteşte fiecare cântec, ca pe un rol, aşa că eu pot spune că am creat foarte multe personaje”, a declarat Angela Similea. (sursa: click.ro)

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …