Tuesday , May 14 2024

Un autocar plin cu turiști polonezi s-a izbit într-o casă în Maramureș: 51 de persoane implicate, 8 au ajuns la spital 

Un accident rutier în care a fost implicat un autocar s-a produs, marți, pe DN18, în localitatea Moisei, județul Maramureș, fiind implicate 51 de persoane, din care 8 au ajuns la spital. A fost activat planul roșu de intervenție.

Autocarul a ieșit de pe șosea și s-a izbit de o clădire.

Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a precizat că în autocarul implicat în accident se aflau turişti polonezi.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv un elicopter, relatează Agerpres.

8 persoane au fost transportate la spital.

Restul persoanelor implicate în eveniment au fost preluate de un autocar, pus la dispoziție de autoritățile locale, urmând a fi cazate la o pensiune din zonă, fiind în stare bună, fără probleme deosebite, transmite ISU.

La fața locului au acționat 2 mașini de stingere, 2 ehipaje de descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ și 1 elicopter.

Au fost suplimentate forțele de intervenție de la nivelul ISU Bistrița-Năsăud cu următoarele mijloace: 2 ambulanțe SMURD, 1 autospecială transport victime multiple, 1 punct medical avansat.

 

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …