Alte stiri
UPDATE: Doi bărbați au murit după ce au intrat cu un motoscuter într-un podeț, la Dolhasca
acum 15 hours
„Da, din nefericire Omicron produce spitalizări şi din nefericire avem confirmarea că cel puţin un pacient a murit din cauza variantei Omicron. Deci cred că ideea că aceasta este cumva o variantă mai blândă a virusului este un lucru pe care trebuie să-l excludem şi să recunoaştem ritmul rapid prin care se răspândeşte în rândul populaţiei. Prin urmare, cel mai bun lucru pe care toţi îl putem face este să facem dozele booster”, a declarat Johnson în timpul unei vizite la un centru de vaccinare din Paddington, vestul Londrei, potrivit site-ului Sky News, preluată de Agerpres.
Mai devreme, ministrul Sănătăţii Savid Javid informase că infectările cu Omicron reprezentau deja 40% din cazurile noi la Londra, dar că nu exista niciun deces şi că în Anglia erau spitalizate zece persoane, iar în Scoţia altele.
Duminică, numărul total de cazuri de infectare cu varianta Omicron identificate era de 3.137, dar se crede că bilanţul real este mult superior.
Tags deces Marea Britanie Obiectiv de Suceava Omicron primul
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …