Bărbat care trebuia să fie în carantină, prins la volan, fără permis, în toiul nopții, la Vicovu de Sus
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 02.30, echipajul din cadrul Serviciului Rutier Suceava în timp ce efectuau serviciul pe D.N.2/H în localitatea Vicovu de Sus, au observat un autoturism care la vederea echipajului de poliție a virat brusc și a intrat în statia peco PETROL.
S-a procedat la legitimarea persoanei care a condus autoturismul, stabilind că se numește B. Pavel, din comuna Bilca. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bătbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și nu a respectat măsura carantinării la domiciliu instituită pentru perioada 24.11.2021 – 07.12.2021.
În cauză s a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020.