Thursday , May 9 2024

Horia Tecău se retrage din tenisul de performanță după Turneul Campionilor

Horia Tecău ar fi declarat, la Torino, că se retrage din cariera de jucător după Turneul Campionilor, potrivit unor informaţii care circulă pe reţelele de socializare.

Informaţia a fost anunţată de Moritz Lang, jurnalist la Sky Sport Germania, confirmată de fosta jucătoare Annabel Croft, acum comentator sportiv, la Amazon Prime şi prezentată de publicaţia de limbă spaniolă puntodebreak.com.

Tecău, 36, şi coechipierul său, germanul Kevin Krawietz, au debutat, duminică, la Turneul Campionilor, în meciul cu echipa croată Nikola Mektici/Mate Pavici, care se defăşoară la ora transmiterii acestei ştiri.

În cariera sa, Horia Tecău, acum pe locul 19 ATP la dublu, fost numărul 2 mondial, a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi Australian Open la dublu-mixt, în 2012, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands.

Tot cu Rojer, el a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Din tenis, Horia Tecău a câştigat premii brute de peste 5,8 milioane de dolari.

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …