Saturday , May 4 2024

Incidente înaintea meciului Steaua – ŢSKA: suporteri bulgari, reţinuţi după ce au bătut o femeie

Cinci suporteri bulgari au fost reţinuţi de jandarmi, joi seara, după ce au agresat o femeie înaintea meciului Steaua – ŢSKA. Colegii lor au aruncat apoi cu sticle în jandarmi, iar aceştia, la rândul lor, au folosit gaze lacrimogene. Partida Steaua – ŢSKA Sofia are loc în acest moment.

Joi seara, în jurul orei 19.00, în zona podului de pe strada Horea, mai mulţi suporteri bulgari au fost reţinuţi, potrivit Ştiri de Cluj.  Suporterii au venit cântând de pe strada Regele Ferdinand şi, în momentul în care au ajuns lângă podul de peste Someş, de pe Strada Horea, a izbucnit o altercaţie cu un cuplu.

Unul dintre suporterii ŢSKA a ieşit din grup şi i-a administrat femeii un pumn, dar jandarmii au calmat rapid situaţia, reţinându-l. Colegii acestuia i-au înconjurat, însă, pe jandarmi pentru a-şi salva tovarăşul şi, când suporterul a fost băgat în dubă, aceştia au început să arunce cu sticle şi cu doze de bere în maşina.

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe suporterii recalcitranţi, astfel că grupul a fost izolat, iar cei reţinuţi încătuşaţi şi urcaţi în dubă.

Peste 1.000 de suporteri bulgari au venit în România pentru meciul Steaua – ŢSKA. În timpul zilei, aceştia au vizitat Clujul şi s-au fotografiat cu cu fularele lui ŢSKA la statuia lui Avram Iancu, potrivit Ziua de Cluj.

Vezi si

Recolta Fântânele a produs surpriza etapei intermediare din Liga a IV-a

Recolta Fântânele a produs surpriza etapei intermediare, programată marți, de Sf. Gheorghe, în Liga a …