Sunday , April 28 2024

Accident la ieșirea din Suceava spre Pătrăuți. Trei persoane au fost transportate la spital

Marți după-amiază, în jurul orei 17.30, la ieșirea din Suceava spre Pătrauți a avut loc un accident între două autoturisme în care se aflau trei persoane.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Ulterior, la locul accidentului a fost trimisă încă o ambulanță de la SAJ.

Toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …