Monday , April 29 2024

Camion care urma să aducă la Suceava 3 tone de cauciucuri uzate, oprit la Vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în țară a unui automarfar încărcat cu 3.000 kg cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

În data de 31 iulie a.c, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui automarfar înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate, de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 3.000 kilograme de cauciucuri uzate, fiind de fapt deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege. Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Vezi si

Trei premii I, cinci premii II și patru mențiuni la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană maternă, pentru județul Suceava

În mod deosebit s-a evidențiat Ana Șoiman, elevă la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, care …