Saturday , April 27 2024

Astăzi este „Ziua Curții de Apel Suceava”

La data de 14 mai a fiecărui an, instanțele sucevene sărbătoresc „Ziua Curții de Apel Suceava”, prilej cu care este amintit, cu mândrie și recunoștință, rolul marcant pe care l-a avut Curtea de Apel pentru Bucovina în construirea, consolidarea și înfăptuirea justiției din România.

Istoria modernă a instanței bucovinene începe la data de 14 mai 1919, odată cu înființarea, prin Decretul-Lege nr. 2867, a Curții de Apel pentru Bucovina, instituție ce avea în jurisdicția sa Tribunalele Cernăuți și Suceava.

Astfel, s-au pus bazele unei instituții judecătorești care a acționat constant pentru înfăptuirea unei justiții redutabile, eficiente și drepte, contribuind la așezarea acestei puteri,  ca piatră fundamentală, la temelia organizării statului român.

„Amintim și subliniem cu condescendență, caracterul de mare actualitate al cuvintelor rostite de către ministrul justiției Dimitrie Buzdugan, cu prilejul inaugurării, la 14 iulie 1919, a sediului  curții bucovinene: „Domnii magistrați au pe lângă sarcina lor judecătorească de înaltă și nepărtinită dreptate, o altă sarcină, socială și educativă, în aceste străvechi și frumoase ținuturi românești…magistratura, care este una din marile puteri ale statului, are un rol însemnat în opera de apropiere, de contopire sufletească a tuturor”.

Cu ocazia acestei zile, urăm La Mulți Ani personalului Curții de Apel Suceava și al instanțelor arondate, precum și tuturor colaboratorilor noștri!”, se arată într-un comunicat transmis de judecătorul Cristinel Grosu, Președintele Curții de Apel Suceava.

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …