Monday , April 29 2024

Tânără de 22 din Pleșa, prinsă cu o dubă încărcată cu cherestea fără acte

Miercuri, 14 aprilie, în jurul orelor 11.30, în urma unor informații obținute, un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție Mănăstirea Humorului, împreună cu 2 lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, s-a deplasat pe raza satului Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului, în vederea efectuării unui control cu privire la transportul materialului lemnos.

Cu această ocazie, pe drumul public din Pleșa, în fața curții locuinței numitului C. Ş., a fost identificată o autoutilitară aparținând numitei C. Gabriela, de 22 ani, din localitate, care era staționată pe drumul public și era încărcată cu cherestea de rășinoase.

Polițiștii au verificat aplicația SUMAL și au constatat faptul că pentru autoutilitara anterior menționată nu a fost emis aviz de însoțire a materialului lemnos. Totodată, fiind întrebată, C. Gabriela a relatat faptul că nu deține aviz de însoțire și nici acte de proveniență pentru materialul lemnos. Autoutilitara a fost condusă la Depozitul Cantonului silvic nr. 5 Izvor din cadrul  Ocolului Silvic Gura Humorului, unde s-a procedat la inventarierea de către organe silvice a materialului lemnos, ocazie cu care s-a stabilit că cea în cauză deținea cantitatea de 4,86 m.c. cherestea rășinoase, in valoare de 3.110 lei. Materialul lemnos a fost confiscat și predat pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, iar tânăra a fost sancționată contravențional. (O.S.)

Vezi si

Încă 3 milioane de euro pentru digitalizarea, în acest an, a școlilor sucevene

Până la începutul noului an școlar vor trebui digitalizate toate cele 28 de unități de …