Wednesday , May 8 2024

Dubă Mercedes încărcată cu 22.100 de pachete cu țigări de contrabandă, abandonată la Marginea după ce a fost urmărită de polițiștii de frontieră

Sâmbătă, 2 mai a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Suceava au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Marginea, județul Suceava, a unui microbuz  marca Mercedes.

La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a demarat în trombă, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport. După câteva sute de metri, polițiștii au descoperit microbuzul abandonat, iar in interiorul acestuia au putut fi observate mai multe colete care conțineau țigări. În urma inventarierii baxurilor descoperite în mijlocul de transport a rezultat cantitatea de 22.100 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 258.600 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și pentru reținerea tuturor persoanelor implicate.

Vezi si

Doi pacienți cu AVC ischemic acut, trimiși de la Iași și Bârlad, salvați de medicii Spitalului Clinic Județean Suceava

Noaptea de marți spre miercuri a fos una de ”foc” pentru medicii Spitalului Clinic Județean …