Sunday , April 28 2024

Exerciţiile fizice în timpul izolării ajută sistemul imunitar

Exerciţiile fizice regulate practicate în timpul izolării ajută la menţinerea sistemului imunitar sănătos, conform unei analize realizate de un grup de cercetători britanici, citat luni de Press Association.

O echipă de specialişti de la Universitatea din Bath a concluzionat că practicarea exerciţiilor fizice în perioada în care se urmează îndrumările privind distanţarea socială are un „efect extrem de pozitiv” asupra sănătăţii şi stării de bine.

Analiza cercetătorilor a relevat că exerciţiile fizice pot ajuta sistemul imunitar sa facă faţă agenţilor patogeni, precum şi la încetinirea modificărilor care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Echipa recomandă 150 de minute de exerciţii aerobice de intensitate moderată – precum mersul pe jos, alergarea sau mersul pe bicicletă – pe săptămână.

Continuare pe G4Media

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …