Tuesday , April 30 2024

Grefierii suceveni au protestat timp de două ore față de legea privind eliminarea pensiilor de serviciu

Grefierii suceveni, nemulțumiți de intenția Partlamentului de a elimina pensiile speciale, au protestat ieri în fața Palatului de Justiție din Suceava. Timp de două ore aceștia au stat în fața Tribunalului, oprind astfel toate activitățile care îi implică, respectiv arhivele, registraturile și sedințele de judecată, care au fost suspendate în prealabil.

“Nu este o grevă, este o primă acțiune de protest a persoanelor auxiliar de specialitate față de votul dat ieri în comisia de muncă a Camerei Deputaților privind eliminarea pensiilor speciale. Facem mențiunea că grefierii nu beneficiază de pensie specială, e o pensie de serviciu, având în vedere incompatibilitățile sub care își desfășoară activitatea și dorim să precizăm faptul că e posibil ca acțiunile de protest să continue și după sărbători, cu blocarea integrală a activității pe termen nelimitat, în funcție de votul dat astăzi (ieri – n.r.) în plen, în Camera Deputaților, pentru că practic astăzi se votează proiectul de lege”, a spus Ştefan Mihai, grefier la Tribunalul Suceava.

Protestul grefierilor are un impact de amploare din moment ce fără ei nu se poate des­fășura nicio activitate din cadrul instanței.Toți grefierii suceveni, atât de la Parchete cât și de la Instanțe, au avut același mesaj de transmis.

Peste 6.000 de grefieri au anunțat ieri dimineață că vor ieși în fața instanțelor și a parchetelor la nivel național, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, timp în care au fost închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată, anunță Sindicatul Grefei Judiciare.

Motivul îl reprezintă soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar, conform unui comunicat al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD).

„Deși în ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019”, subliniază sursa citată.

Sindicaliștii grefierilor susțin că, deși ­Mi­nisterul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de men­ținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amâ­narea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților miercuri.

„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze o primă acțiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, conchide Sindicatul grefierilor. t

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …