Saturday , April 27 2024

Surse: Alexandru Moldovan, noul prefect de Suceava

Noul prefect al județului Suceava va fi, conform unor surse bine informate, Alexandru Moldovan, un fost angajat la Prefecturii Suceava, în prezent director executiv la Direcția de administrație publică locală din cadrul Consiliului Județean.

Funcționar public cu o carieră bine articulată îndeosebi pe plan juridic, fără manifestări politice partizane, Alexandru Moldovan – originar din municipiul Rădăuți – a lucrat până spre finele anului 2013 în cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava la serviciul pentru verificarea legalității actelor și de contencios administrativ.

A plecat de acolo la CJ Suceava unde, în urma unui concurs, a obținut funcția de director executiv la Direcția Juridică, pe locul rămas vacant după ce șeful respectivei structuri, Petru Tănase, obținuse la un concurs funcția de secretar al județului Suceava.

Și-a construit o bună reputație profesională, apărând interesele CJ Suceava în diverse litigii, unele dintre acestea fiind cu un grad sporit de dificultate, ca de exemplu cele legate de proiectul de gestionare a deșeurilor. Structura actuală pe care o conduce se numește Direcția de Administrație Publică și este alcătuită din patru compartimente: avizare legalitate și secretariat; contencios administrativ; informații publice și audiențe; monitorizare proceduri administrative. (D.P.)

Vezi si

O femeie de 46 de ani a furat cutia milei din biserica din Ruși – Forăști

Vineri, polițiștii  au fost sesizaţi prin  112 de către preotul din satul Ruși, comuna Forăști, …