Thursday , May 9 2024

Biciclist mort într-un accident produs la Bănești

Un șofer de 21 de ani din Suceava a lovit cu mașina bărbatul de 52 de ani aflat pe bicicletă în fața sa. Accidentul s-a produs seara, biciclistul nu purta haine reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante 

Un șofer de 21 de ani, din municipiul Suceava, a lovit luni, cu mașina, un biciclist, care a decedat. În jurul orei 19:30, el conducea autotu­rismul pe D.J. 290, în interiorul localității Bănești, comuna Fântânele când a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat de 52 ani, localnic, care circula în fața sa, având aceeași direcție de deplasare. În urma accidentului rutier a rezultat decesul biciclistului.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că biciclistul nu purta haine reflecto­rizante, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante în afară de cele prevăzute în zona pedalelor. În acest caz polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. (O.S.)

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …