Saturday , May 4 2024

Mașină avariată în mers de un balot de fân căzut dintr-un tractor

Polițiștii din Adâncata au fost sesizați telefonic sâmbătă după-amiază de Loredana I., din comuna Zvoriștea, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe DJ 208 B cu autoturismul condus de soțul său, Gabriel I., la intersecția cu DN 29 A, pe raza satului Şerbănești, autoturismul le-a fost lovit de un balot de fân căzut din remorca unui tractor condus de Ioan S., de 18 ani, localnic, iar în urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului lor.

Din verificările polițiștilor la fața locului s-a stabilit că în jurul orei 17.00, Ioan S. conducea tractorul marca John Deere, care avea atașată o remorcă proprietate încărcată cu baloți de fân, pe DN 29 A, iar la intersecția cu DJ 208 B a virat dreapta spre Hănțești. În acel moment, din remorca tractorului a căzut un balot de fân care a lovit autoturismul Ford Kia ce circula din sens opus, rezultând avarierea mașinii.

Întrucât încărcătura remorcii nu era asigurată, iar tractorul nu avea poliță de asigurare, conducătorul tractorului a fost sancționat contravențional, fiindu-i și retrase plăcuțele de înregistrare și certificatul de înregistrare.

De asemenea, remorca pe care o tracta nu este înregistrată sau înmatriculată. Nu s-a putut identifica seria remorcii pe șasiul acesteia.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de „punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”. (O.S.)

 

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …