Sunday , May 5 2024

O femeie de 75 de ani a încercat să se sinucidă, înghițind sodă caustică

O femeie în vârastă de 75 ani din municipiul Suceava a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, după ce a fost găsită mai mult moartă decât vie, de către o rudă. Femeia locuia singură de mai mulți ani și se pare că în ultima perioadă suferea de o depresie severă, menționând în repetate rânduri că se va sinucide. Nimeni nu a luatâo în serios, ea fiind foarte religioasă. Nu se știe ce a determinat-o, sâmbătă, să-și pună planul în aplicare, cert este că a înghițit o cantitate destul de mare de sodă caustică, din dorința de a-și încheia socotelile cu viața. Un echipaj al Ambulanței a preluat-o de la domiciliul ei și a transportat-o la unitatea spitalicească suceveană, unde, după o examinare a medicilor urgentiști, a fost diagnosticată cu intoxicație ­vo­luntară cu sodă caustică și a fost internată la secția de Gastroenterologie, pentru investigații și tratament de specialiate. (C.R.)

Vezi si

Ion Lungu, mesaj adresat sucevenilor cu ocazia sfintelor sărbători de Paști

Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …