Fostul europarlamentar sucevean Petru Luhan, trimis in judecata de DNA
Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a fostului europarlamentar Petru Luhan, care ar fi depus mai multe documente false, facturi, bonuri fiscale, bilete de avion supraevaluate, prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport nejustificate. Procurorii sustin ca astfel Luhan ar fi produs un prejudiciu de peste 50.000 de euro.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
LUHAN PETRU-CONSTANTIN, la data faptei membru în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, inculpatul Luhan Petru Constantin, în calitatea menționată mai sus, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.
La cererile respective, inculpatul a atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care:
– s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion,
– s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.