Fostul avocat al lui Donald Trump, condamnat la trei ani de închisoare
Michael Cohen, fostul avocat şi om de încredere al preşedintelui american Donald Trump, a fost condamnat, miercuri, la 36 de luni de închisoare pentru că a minţit privind afacerile magnatului american în Rusia şi a oferit, ilegal, bani femeilor cu care Donald Trump ar fi avut aventuri amoroase.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, cu două zile în urmă, că plăţile efectuate în timpul campaniei din 2016 pentru două femei ca acestea să păstreze tăcerea asupra legăturii despre care ele au susţinut că au avut-o cu el nu au avut nimic ilegal, relatează AFP.
El a precizat că tranzacţia “a fost făcută corect de un avocat” şi că “democraţii se folosesc acum de o simplă tranzacţie privată şi o consideră pe nedrept o contribuţie de campanie”.
În ultima perioadă, liderul de la Casa Albă s-a dezlănţuit împotriva fostului apropiat. În stilul caracteristic, Donald Trump şi-a exprimat, pe twitter, opinia că Michael Cohen “inventează poveşti pentru a obţine un acord” şi “ar trebui, în opinia mea, să primească o pedeapsă deplină şi totală”.
În august 2018, Michael Cohen a pledat vinovat pentru alte acuzaţii referitoare la delicte federale asociate companiilor taxi pe care le deţine, fraudelor bancare şi colaborării cu echipa electorală a lui Donald Trump.