Sunday , May 5 2024

Intervenție dificilă a pompierilor pentru a coborâ din pădure un bărbat prins sub un copac

Ieri, la ora 12:10, Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunțat, prin 112, că într-o pădure, pe raza localității Ciocănești, un arbore a căzut peste un bărbat. La fața locului s-a deplasat ­mo­dulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2. Echipajul a urcat în pădure aproximativ un kilometru, pe jos, pe un drum inaccesibil mașinilor de intervenție.

La sosirea salvatorilor, bărbatul era scos de sub copac. Rănitul era semiconștient și după ce pompierii paramedici l-au stabilizat, a fost coborât până la locul unde se afla ambulanța SMURD. Ulterior, pe raza localității Botuș, victima a fost transferată către un echipaj, cu medic,  al Serviciului de Ambulanță Județean, care l-a transportat la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Vatra Dornei, pentru investigații suplimentare. (O.S.)

 

Vezi si

Ion Lungu, mesaj adresat sucevenilor cu ocazia sfintelor sărbători de Paști

Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …