Friday , May 17 2024

Jerry Seinfeld, despre nunta regală: este un număr de circ!

Celebrul actor de comedie nu e printre fanii evenimentului aşteptat de întreg mapamondul cu sufletul la gură. Daily Mail consemnează prezenţa lui Jerry la Londra, unde se află pentru a-şi promova viitorul show stand-up, şi spicuieşte din interviul acordat de acesta emisiunii Daybreak. Întrebat dacă este şi el nerăbdător să asiste la spectacolul Nunţii Regale, Seinfeld a răspuns sarcastic: „Da, sunt foarte nerăbdător”. Şi a continuat: „Ei bine, e un număr de circ, un număr absurd. Ştiţi ce zic, e un fel de împopoţonare. O chestie englezească cu hai să ne jucăm de-a costumele. Hai să ne prefacem că aceste persoane sunt mai speciale decât ceilalţi oameni. Bine, asta ne vom preface cu toţii şi asta se numeşte teatru”. „De aceea au englezii cel mai bun teatru din lume. Le place să se joace de-a costumele şi să se prefacă”. Jerry a mers chiar mai departe, aruncând câteva săgeţi otrăvite spre familia regală. „Şi exact asta este şi Familia Regală, o prefăcătorie uriaşă. Nu sunt în nici un fel nişte persoane speciale, ceea ce se vede este doar recuzita de spectacol, hainele, pălăriile caraghioase, mantiile, tot”. „De fapt e fantastic. Noi nu avem nimic asemănător” a conchis Jerry, în numele poporului american. Ofensat, moderatorul emisiunii – Adrian Chiles – a declarat că ar accepta orice părere critică la adresa familiei regale dar numai din partea unui englez, nu şi a unui american. Şi a propus ca spectacolul lui Jerry să se desfăşoare în Turnul Londrei în loc de sala O2, unde este programat.

Vezi si

Jennifer Lopez și Ben Affleck ar fi la un pas divorț, după doi ani de căsnicie

După mai puțin de doi ani de căsnicie, Jennifer Lopez și Ben Affleck se îndreaptă …