Tuesday , May 14 2024

Eutanasierea maidanezilor, aprobată de Comisia de Administraţie din Cameră

Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi. Controversata decizie a fost luată de deputaţii din Comisia de Administraţie. Hotărârea finală va fi luată însă în plenul Camerei. Puterea a votat pentru, iar opoziţia împotrivă. Legea va fi trimisă în plen. Camera Deputaţilor este decizională.
Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor a avut de ales între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân.
Asociaţiile pentru protecţia animalelor protestează în Parcul Izvor. “Ne aşteptam la decizia Comisiei pentru că nu au analizat propunerile noastre. Au dat dovada de superficialitate. Vom face lobby, vom face cunoscute propunerile noastre”, a declarat reprezentanta Asociaţiei Cuţu-Cuţu.
Iubitorii de animale protestează încă de la ora 12:00 în Parcul Izvor, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva eutanasierii.
Organizaţiile solicită votarea proiectului de lege 912/2007 cu respectarea liniilor principale din forma adoptată de Senatul Romaniei: gestionarea câinilor comunitari prin prindere, sterilizare, identificare şi returnare a câinilor blânzi şi controlul reproducţiei câinilor cu stăpân.
irectorul ASPA a declarat de curând pentru Gândul că pe străzi ar trebui să rămână 10.000-15.000 de câini. “Dacă adunăm toţi câinii de pe străzi nu avem capacitatea să gestionăm pisicile şi şobolanii. Consider că pe străzi ar trebui păstraţi cam 10.000-15.000 de câini”. Acestea ne-a mai explicat că doar 8.000 de câini din totalul celor peste 50.000 sunt vaccinaţi, deparazitaţi şi sterilizaţi. “Atât avem înregistraţi în baza de date. Restul câinilor nu respectă normele sanitar veterinare. În timpul mandatului lui Sorin Oprescu 25.000 de bucureşteni au fost muşcaţi de câini”. (sursa: realitatea.net)

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …

One comment

  1. Mi se pare corect.Toti iubitorii de animale,chiar din cei cu scoala si pretentii ignora o regula elementara de bun simt:nu am vazut nici macar unul in Suceava sa stranga rahatul cainelui in punguta…sa-l duca la gunoi!