Wednesday , May 1 2024

Poliţist bătut de un minor din Scheia, care a lovit cu o scândură autospeciala de poliţie

Un minor din Scheia s-a ales cu dosar penal după ce a lovit cu pumnul în faţă un poliţist și a ameninţat alt agent de poliţie, nu înainte de a lovi cu o scândură autospeciala de poliţie politiw

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și au instituit măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile faţă de inculpatul minor Mugurel Emanuel M. sub aspectul comiterii a două infracţiuni de ultraj și a unei infracţiuni de distrugere.

Din probele administrate la dosar, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că la data de 3 februarie 2018, în jurul orei 18.00, în timp ce un echipaj de poliţie a intervenit la un incident petrecut în satul Scheia, Mugurel Emanuel M. l-a agresat fizic pe agentul de poliţie B.D. cu pumnul în zona obrazului stâng. În același context, a proferat ameninţări cu acte de suprimare a vieţii agenţilor de poliţie B.D. și T.C., lovind totodată cu o scândură din lemn de o lungime de 2,30 de metri autospeciala de poliţie care a intervenit la in­cident, creând astfel distrugeri la nivelul parbrizului și a rampei de semnalizare.

În acest caz, procurorii au efectuat urmă­rirea penală cu concursul organe­lor de cercetare penală din cadrul Po­liţiei comunale Scheia.

Cercetările continuă în vederea lă­muririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mișcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (D.Z.)

Vezi si

Până la finele anului Sala Polivalentă a Sucevei va fi racordată la utilități

Lucrările la Sala Polivalentă a Sucevei continuă să se deruleze într-un ritm satisfăcător. Cel puțin …