Monday , May 6 2024

Transgaz a cerut majorarea tarifului de transport al gazelor naturale

Transgaz a solicitat Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) majorarea tarifului de transport al gazelor naturale, a declarat, marţi, Elisabeta Ghidiu, director al Direcţiei Strategie şi Management Corporativ din companie.

“Avem în vedere o creştere a tarifului de transport. Noi am depus deja o cerere la ANRE, termenul final pentru depuneri este 31 martie”, a afirmat Ghidiu, în cadrul unui seminar despre piaţa de capital.

Ea a menţionat că nu ştie exact procentul solicitat pentru majorarea tarifului, solicitarea fiind făcută de un alt departament din Transgaz.

Operatorul sistemului naţional de transport al gazelor este controlat de stat, prin Ministerul Economiei.

Vezi si

Datoria administratiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Datoria administratiei publice a crescut în luna februarie cu 40 miliarde lei, ajungând la 841 …