Wednesday , May 1 2024

Un individ din Moara, cunoscut cu probleme psihice, a fost luat cu mascații de acasă și dus la Psihiatrie

Gheorghe Cristian Popovici, de 36 de ani, din Moara, a fost dus cu mascații la Spitalul de Psihiatrie din Grajduri – Iași, după ce Judecătoria Suceava a înlocuit măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată față de acesta cu măsura de siguranță a internării medicale

 mascati

La data de 16 mai 2017, având în vedere adresa Direcției de Sănătate ­Pu­­blică Suceava, transmisă către Secția de Po­liție Rurală nr.9 Moara, prin care se anunța că Judecătoria Suceava a înlocuit măsura de siguranță a obligării la tratament medical față de intimatul Gheorghe Cristian Popovici, de 36 de ani, din comuna Moara, cu măsura de siguranță a internării medicale, a fost solicitat sprijinul organelor de poliție pentru ducerea la înde­plinire a măsurii dispuse, respectiv internarea nevoluntară în Spitalul de Psi­­hi­atrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, comuna Grajduri, județul Iași. S-a solicitat sprijinul SAS din cadrul IPJ Suceava și a unui echipaj de am­bulanță, ocazie cu care a fost găsit și ri­dicat de la domiciliul său din comuna Moa­ra. Gheorghe Cristian Popovici este cunoscut ca bolnav psihic periculos, cu an­tecedente violente în comportament. Acesta a fost transportat cu o ambulanță, însoțit de către doi polițiști din cadrul SPR 9 Moara până în comuna Grajduri, județul Iași și predat medicului primar din cadrul Spitalului de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, în ­ve­derea internării.

In urmă cu patru ani de zile, agenții Sec­ției 9 Poliție Rurală Moara au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii din 6 noiembrie 2011 emis pe numele lui Gheorghe Cristian Popo­vici, din comuna Moara, condamnat la ­exe­­cutarea pedepsei de un an de închi­soare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Acesta figura pe lista de urmăriți a Po­liției Române din data de 11 octombrie 2011, polițiștii reținându-l și introdu­cându-l pe acesta în arestul IPJ Suceava.

Gheorghe Cristian Popovici a atras atenția în august 2009, când a recurs la un gest mai puțin obișnuit la Palatul de Jus­tiție din Suceava. Atunci, acesta a intrat în incinta clădirii, prezentându-se la arhiva Curții de Apel Suceava, unde a depus o petiție pentru a fi pusă pe rolul instanței. Popovici a reușit să se strecoare pe lângă jandarmi, a urcat la etajul doi al Palatului de Justiție și a pătruns în biroul primului gre­fier al Curții de Apel, anticamera pre­șe­­dintelui instanței. Fără a da vreo expli­cație, acesta s-a urcat pe geamul încăperii, amenințând că se va arunca în gol. Pompierii, polițiștii, jandarmii și o ambulanță SMURD s-au prezentat la fața locului pre­gătiți să intervină în caz de nevoie. După o oră de negocieri, individul a fost convins să renunțe la acel gest, determinat de refuzul Serviciului de Evidență a Persoa­nei de a-i elibera cartea de identitate pentru care depusese actele. El și-a explicat supărarea ce l-a determinat să recurgă la acest protest prin aceea că în data de 19 august 2009 a depus la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei documen­tele necesare pentru schimbarea cărții de identitate, iar pe 26 august 2009, când s-a prezentat să își ridice actul, acesta nu i-a fost pus la dispoziție. Din acest motiv, Popovici a hotărât să recurgă la acea mo­dalitate de a-și face cunoscută public nemulțumirea. (D.Z.)

Vezi si

Până la finele anului Sala Polivalentă a Sucevei va fi racordată la utilități

Lucrările la Sala Polivalentă a Sucevei continuă să se deruleze într-un ritm satisfăcător. Cel puțin …