Gigi “Shumacher” Cimpoi s-a pricopsit cu încă 11 luni de închisoare
Individul care a omorât un om pe trecerea de pietoni de la Grupul Scolar, faptă pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare, a primit un spor de pedeapsă de 11 luni după ce a furat din conturile firmei LINDAECOTIL suma de 8.700 de lei
Gigi „Shumacher” Cimpoi, individul de 25 de ani din Prelipca – Salcea care în toamna anului trecut a omorât un om pe trecerea de pietoni de la Grupul Scolar, a primit o nouă pedeapsă. Tribunalul Suceava l-a condamnat la pedepsele de un an și patru luni de închisoare pentru acces la un sistem informatic și un an și cinci luni de închisoare pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Judecătorii suceveni au contopit pedepsele împreună cu condamnarea de doi ani de închisoare primită pentru ucidere din culpă, stabilind că Cimpoi are de executat în total doi ani și 11 luni de închisoare. Sentința magistraților suceveni nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la pronunțare. La data de 10 mai 2016, procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT l-au reținut pentru fraude bancare pe Gheorghe Cimpoi, alias Gigi “Shumacher”, așa cum își spune singur pe Facebook, un individ din satul Prelipca, orașul Salcea. Gheorghe Cimpoi, în vârstă de 25 de ani, a devenit cunoscut în Suceava în noiembrie 2015, când a spulberat un om pe trecerea de pietoni, fiind la volanul unei mașini care circula cu peste 100 de kilometri la oră. Bărbatul accidentat a murit, Gigi Cimpoi “Shumacher” a stat o noapte în arest, după care, fiind pus în libertate, a continuat să încalce legea. Procurorii DIICOT de la Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul BCCO Suceava, începând cu luna aprilie 2016, au documentat activitatea infracțională a lui Gheorghe Cimpoi, care, în perioada 25 – 31 martie 2016, profitând de încrederea pe care o avea în cadrul firmei LINDAECOTIL SRL din localitate, a pătruns în biroul administratorului societății și a sustras două carduri bancare și un bilețel pe care erau notate codurile PIN, toate acestea aflându-se într-un sertar. Ulterior, Gheorghe Cimpoi a efectuat fără acordul titularului retrageri de numerar în valoare de 8.700 lei prin accesarea sistemului informatic al unităților bancare Piraeus Bank și Banca Transilvania. În cursul zilei de 10 mai 2016, polițiști din cadrul BCCO Suceava, sprijiniți de polițiști din cadrul IPJ Suceava – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au făcut o percheziție domiciliară pe raza municipiului Suceava și au pus în executare un mandat de aducere. După efectuarea percheziției domiciliare, au fost ridicate un laptop, un telefon mobil cu o cartelă și suma de 9.000 lei. (Dănuț ZUZEAC)