Alte stiri
Președintele ales al Slovaciei: Premierul Robert Fico poate vorbi, dar starea sa este critică
acum 11 hours
Gheorghe Șoldan: Sistemul de sănătate din Suceava ajunge la Urgențe și nu este băgat în seamă
acum 12 hours
Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” au decis să-şi declare mort un coleg. Totul s-a petrecut pe o reţea de socializare. In doar câteva ore, pe contul elevului R.B, s-au adunat zeci de mesaje de condoleanţe. Poliţiştii s-au autosesizat şi au mers la Spital pentru a cerceta cazul. Până la urmă s-a dovedit că totul a fost doar o glumă foarte proastă, iar “mortul” a început să răspundă, glumeţ, condoleanţelor de pe facebook
Se pare că vacanţa şi timpul liber nu prea le prieşte unor elevi de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, care au decis să-şi “omoare” virtual un coleg. Aceştia au postat pe un cont de socializare un mesaj din care reieşea că R.B. a fost preluat în seara de miercuri, în jurul orelor 21,00, de către un echipaj al Ambulanţei de la terasa unui restaurant din zona Scheia, în stop cardio-respirator. In ciuda manevrelor de resuscitare ale echipajului medical sosit la faţa locului, în cele din urmă, a fost declarat decesul. In doar câteva ore de la postare, pe contul de Facebook al elevului sucevean, s-au adunat zeci de mesaje de condoleanţe. Si asta nu e tot. Poliţiştii s-au autosesizat şi au început cercetările doar că la morga Spitalului Judeţean nu a ajuns nici un cadavru. “Cred că este o glumă de foarte mult prost gust”, a considerat doctorul Tiberius Brădăţan, director medical în cadrul spitalului sucevean.Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …
Ce va mai place sa infloriti