Tuesday , April 30 2024

Un scurtcircuit electric a declanşat un incendiu de proporţii în Rădăuţi

Trei gospodării au fost cuprinse de flăcări imense din cauza unui scurtcircuit electric .  Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, un militar având nevoie de îngrijiri medicale din partea celor de la SMURD 

pompieri [800x600]

Militarii de la Detaşamentele de Pompieri Rădăuţi şi Suceava şi de la Gărzile de Intervenţie Siret, Vicovu de Sus şi Solca, sprijiniţi de lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Volovăţ şi Frătăuţii Vechi, au intervenit, în data de 8 iulie 2015, în jurul orei 13.45, cu 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi trei ambulanţe SMURD pentru localizarea şi stignerea unui incendiu izbucnit pe strada Ciocârliei, din municipiul Rădăuţi. La sosirea echipajelor, ardeau construcţii din trei gospodării, aparţinând lui Daniel G., Florin M. şi Andrei S., existând pericolul de propagare la alte două case învecinate. Focul a fost stins la ora 18.50.
Primului proprietar i-a ars acoperişul unei construcţii corp comun, compusă din casă, bucătărie de vară şi grajd, pe o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi. Au mai ars circa 1,5 tone de furaje, 10 metri cubi lemn de foc, stolerie din lemn, tâmplărie PVC şi alte bunuri. S-au degradat zugrăvelile interioare pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, un circular electric, o moară cu ciocănele, un tocător cu motor, aparate electronice şi electrocasnice şi scule electrice. La al doilea proprietar a ars izolaţia din polistiren a casei pe 70 de metri pătraţi şi s-a degradat tâmplăria din PVC. Ultimului proprietar i-a ars acoperişul unei anexe pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi s-au distrus trei ferestre din PVC. In incendiu au murit doi porci, două capre, doi iezi şi 35 de păsări de curte.
Pe timpul intervenţiei, un subofiţer a acuzat o stare de lipotimie, din cauza efortului susţinut şi a temperaturilor extreme. Un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale, după care pompierul s-a reîntors în dispozitiv şi şi-a continuat misiunea de stingere a flăcărilor.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect. Pompierii au salvat restul gospodăriilor afectate, precum şi cele două case învecinate. (C.Z.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …