Thursday , May 16 2024

Sharon Stone, spitalizată la Sao Paulo

sharon stone

Actriţa în vârstă de 56 de ani a fost spitalizată pentru două zile la Sao Paulo, au anunţat marţi mai multe publicaţii braziliene.
Potrivit site-ului de informaţii G1 al cotidianului O’Globo, citat de agenția Mediafax, vedeta hollywoodiană a intrat duminică după-amiază în spitalul siriano-libanez din Sao Paulo, unde a fost consultată de un medic specializat în maladii infecţioase şi a părăsit clădirea în cursul zilei de marţi.
G1 citează drept surse anonime mai mulţi angajaţi ai acelui spital prestigios, al cărui serviciu de presă nu a răspuns la solicitările formulate de AFP şi de mai multe publicaţii braziliene care doreau să afle mai multe informaţii despre starea de sănătate a actriţei.
Sharon Stone a venit în Brazilia pentru Balul Fundaţiei de cercetări împotriva SIDA (amfAR), care a avut loc vineri la Sao Paulo, relatează Mediafax.
Potrivit serviciului de presă al amfAR, citat de presa internaţională, Sharon Stone a petrecut weekendul într-o reşedinţă de lux din Frazenda Boa Vista, la 100 de kilometri de Sao Paulo, după acel eveniment de caritate, la invitaţia fundaţiei.

Vezi si

Jennifer Lopez și Ben Affleck ar fi la un pas divorț, după doi ani de căsnicie

După mai puțin de doi ani de căsnicie, Jennifer Lopez și Ben Affleck se îndreaptă …