Tuesday , April 30 2024

Toni Greblă, propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională

toni-grebla

Senatorul PSD Toni Greblă este propunerea PSD pentru Curtea Constituţională, din partea Senatului, acesta urmând a intra în cursul după-amiezii în audierea Comisiei Juridice. Votul în plen este programat pentru luni seară.
Surse parlamentare au declarat că senatorul social-democrat Toni Greblă a fost propus şi votat în grupul PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, în urma respingerii primei opţiuni, cea a juristului Lucian Bolcaş, potrivit Mediafax.
Toni Greblă urmează să fie audiat în Comisia juridică, luni după-amiază, iar în plenul de luni se va da şi votul pentru această propunere.
Toni Greblă este de profesie avocat şi a fost preşedinte al Comisiei juridice din Senat, în legislatura precedentă, iar din 2009, este membru în această comisie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut o discuţie cu Lucian Bolcaş, care l-a informat că nu doreşte funcţia de judecător la Curtea Constituţională, “având în vedere aversiunea preşedintelui Traian Băsescu”.

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …