Saturday , April 27 2024

Un site de ştiri din Rusia a publicat o fotografie cu Edward Snowden

snowden-moscova

Un site de ştiri din Rusia a publicat o fotografie în care se presupune că ar fi fostul consultant NSA Edward Snowden, aceasta fiind prima imagine a acestuia de când a obţinut azil politic temporar în Rusia, informează AFP, potrivit Mediafax, citat ce romaniatv.net.
Site-ul Life News afirmă că “a obţinut dovezi că Snowden se află la Moscova”, publicând o presupusă fotografie cu informaticianul american.
“Este evident că în imagine apare domnul Snowden, dar m-aş abţine să afirm că locuieşte la Moscova”, a declarat Anatoli Kucerena, avocatul rus al americanului.
Edward Snowden nu a mai apărut în public de când a obţinut pe 1 august azil politic temporar în Rusia, după ce a aşteptat mai mult de o lună în zona de tranzit a Aeroportului Şeremetievo din Moscova.
Washingtonul a cerut în mai multe rânduri extrădarea lui Edward Snowden, acuzat de spionaj după ce a făcut dezvăluiri despre programele americane de supraveghere a comunicaţiilor.
Life News nu precizează când a fost făcută fotografia, deşi, după frunzele copacilor, se pare că a fost realizată în urmă cu câteva săptămâni.

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …