Sunday , May 5 2024

Accident dramatic la Siret: O tânără de 19 ani din Suceava a murit după ce a intrat cu maşina într-un copac

accident

O tânără în vârstă de 19 ani, din Suceava, a murit, vineri dimineaţă, după ce a intrat cu maşina într-un copac, iar autoturismul a luat foc, în timp ce o pasageră din maşină a fost rănită şi a reuşit să iasă din autovehicul.
Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, în jurul orei 03.45, în oraşul Siret, după ce autoturismul BMW condus de tanara, care circula spre Suceava, a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un copac, după care a ricoşat într-un stâlp de electricitate. În urma impactului, maşina a luat foc, informează Mediafax.
Autoturismul era condus de o tânără de 19 ani, iar pe locul din dreapta-faţă se mai afla o fată de 19 ani. Tânăra aflată la volanul maşinii şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, pentru scoaterea acesteia din autoturism intervenind pompierii, care au au acţionat şi pentru stingerea incendiului.
Cealaltă tânără de 19 ani a reuşit să iasă din maşină, ea având contuzii la torace şi excoriaţii şi fiind transportată la Spitalul Siret.
Vom reveni cu amanunte.

Vezi si

Un incendiu puternic pornit de la un cablu defect a afectat două locuinţe din Voroneţ (FOTO, VIDEO)

  Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, un incendiu a izbucnit la  o gospodărie din …

5 comments

  1. Nu o judecati, o cunosteam pe Patricia si era o fata foarte frumoasa si buna, nu judecati dupa aparente. Sincere condoleante familei Dobru si lui Alex!!!

  2. Dumnezeu s-o odihneasca si sa se bucure de Lumina Vesnica! N-as dorii nici unui parinte sa traiasca asemenea durere! (mai cu seama ca am o fata de varsta Patriciei) Dumnezeu sa le dea putere si consolare sotilor Dobru, pentru a putea trece peste aceste groaznice momente. Sincere si profunde condoleante!

  3. Dumnezeu s-o odihneasca!

  4. daca esti prost taci. nu cunoasteti personal ce s-a intamplat nici nu stiti ce bmw era dar vorbiti aiurea. lumea cand aude bmw gata, bunastare cretinism. era o masina vai de ea

  5. oare de ce-si cumpara toti cretineii BMW?? or fi asa de complexati?? vor sa-si dovedeasca bunastarea sau prostia si frustarile acumulate de-a lungul vietii???