O româncă susţine că este soţia lui Leonardo DiCaprio şi îi poartă copilul

28/08/10 ora:9:38pm

Leonardo Di Caprio, hartuit de o romanca

Judecătorul Carol Boas Goodson s-a pronunţat, miercuri, cu privire la ordinul de restricţie împotriva Liviei Bistriceanu, de 41 de ani, din Chicago.

Livia Bistriceanu trebuie să stea la cel puţin 91,44 metri (100 iarzi) distanţă de actor, potrivit site-ului tmz.com.

“Având în vedere acest comportament obsesiv şi hărţuirea, sunt speriat de doamna Bistriceanu şi simt că siguranţa mea personală, precum şi siguranţa personală a celor din jurul meu, este în pericol”, a scris DiCaprio, în solicitarea sa adresată Curţii Superioare din regiunea Los Angeles, citată de huffingtonpost.com.

Cererea lui Leonardo DiCaprio către instanţă a inclus declaraţii de la actor şi de la echipa sa de securitate, potrivit cărora Livia Bistriceanu a călătorit de la Chicago la Los Angeles, de cel puţin două ori, încercând să-l întâlnească pe actorul american, la el acasă şi la biroul lui. Ea a refuzat să părăsească proprietăţile şi a avut un comportament agresiv.

Actorul a mai declarat: Livia Bistriceanu “a dorit în mod evident să aibă contact fizic cu mine, indiferent de consecinţe”.

DiCaprio a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Livia Bistriceanu, dar ea i-a trimis numeroase scrisori scrise de mână. Unele dintre scrisori au fost anexate la cererea actorului de ordin de restricţie.

Una dintre scrisori include salutul, “Dragul meu soţ, Leo”, şi conţine afirmaţii ale lui Bistriceanu care crede că DiCaprio este tatăl copilului ei, Iisus.

De asemenea, într-una dintre scrisori, citată de dailymail.co.uk, Livia Bistriceanu scrie: “Mi-ai scris cu doi ani în urmă că mă iubeşti şi că nu iubeşti o altă femeie. Ai spus că o să vorbim curând, dar au trecut deja doi ani şi încă nu vrei să vorbeşti cu mine. De ce?”.

Într-o altă scrisoare, citată de aceeaşi sursă, femeia spune: “Vrei să fii cu mine în realitate şi să fii tatăl lui Iisus? Ţi-am explicat că eu nu pot să fiu cu cineva vitural. Trebuie să am un tată real pentru Iisus”.

Livia Bistriceanu are 41 de ani, este originară din România şi trăieşte cu părinţii ei într-un mic apartament din Chicago, potrivit dailymail.co.uk.

Citat de aceeaşi sursă, tatăl Liviei Bistriceanu, Ilie, care nu vorbeşte bine limba engleză, a spus despre fiica lui: “Ea nu e bine în cap. Ea este întotdeauna pe internet. Stă mai mult pe internet decât vorbeşte cu mine sau cu mama ei”.

Joi, o altă femeie, Aretha Wilson, a fost trimisă în judecată cu acuzaţia că l-ar fi lovit pe DiCaprio peste faţă cu o bucată de sticlă în timpul unei petreceri în 2005. DiCaprio ar fi suferit leziuni pe faţă şi pe gât. Aretha Wilson a pledat însă nevinovată la acuzaţiile aduse de actorul american.

Actorul american Leonardo DiCaprio (35 de ani) are o relaţie cu top modelul Bar Rafaeli. El a recunoscut recent că nu este sigur că se va căsători vreodată, deoarece a văzut prea multe căsnicii în jurul său destrămându-se, potrivit unor informaţii publicate în 15 august pe contactmusic.com.