Friday , April 26 2024

Rapidul a cerut Federaţiei scoaterea meciurilor de Liga a II-a de la pariuri

pariuri

ACS Rapid CFR Suceava este unul dintre cele patru cluburi ce activează la matineu care au mandatat în mod oficial Federaţia Română de Fotbal să facă toate demersurile legale privind procedura de interzicere a listării jocurilor din Liga a II-a la pariuri. “Ar fi fost ideal să prindem play-off-ul şi play-out-ul, pentru ca aceste meciuri să nu mai fie listate la pariuri”, a precizat reprezentatul cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF, Auraş Braşoveanu

Rapid Suceava face parte din grupul restrâns al cluburilor care evoluează la matineu ce au solicitat recent Federaţiei Române de Fotbal scoaterea meciurilor din Liga a II-a din grila caselor de pariuri.
Gruparea suceveană a făcut această cerere ca urmare a numeroaselor scandaluri în care a fost implicată în acest sezon, ultimul fiind iscat după ,meciul de pe stadionul Areni cu ACS Berceni, în care “ceferiştii” au întors scorul în repriza a doua de la 0-2 la 3-2.
Pentru a scoate meciurilor din Liga a II-a de la pariuri era necesară însă mandatarea Federaţiei de către cluburile participante pentru a solicita acest lucru. Astfel, în data de 12 martie, reprezentantul echipelor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF, Auraş Braşoveanu, lansa un apel către colegii de eşalon în care spunea că “toate cluburile din Liga a II-a sunt invitate ca până luni să trimită în scris către FRF o adresă prin care mandatează Federaţia ca, în numele lor, să facă demersurile legale privind procedura de interzicere a listării jocurilor din Liga a II-a la pariuri. Sperăm ca această problemă să fie rezolvată până la începerea play-off-ului şi play-out-ului, astfel ca aceste meciuri să nu mai ajungă la pariuri. Insist pe lângă colegii să trimită acest mandat către FRF până luni”.
Deşi play-off-ul şi play-out-ul încep sâmbătă, până în acest moment, la demersul lui Auraş Braşoveanu au trimis hârtie către FRF doar 4 dintre cele 20 de cluburi care mai activează în Liga a II-a, este vorba de Rapid Suceava, Farul Constanţa, CS Baloteşti şi FC Olt Slatina.
“Datele oficiale venite de la Federaţie sunt că doar patru echipe au trimis hârtie. În afară de Farul, au mai fost Rapid Suceava, Baloteştiul şi Slatina. O să am o discuţie cu toată lumea la Adunarea Generală a FRF şi am să le cer din nou să trimită. Ar fi fost ideal să prindem play-off-ul şi play-out-ul, pentru ca aceste meciuri să nu mai fie listate la pariuri”, a declarat Auraş Braşoveanu pentru siteul liga2.ro.
“Domne, Federaţia să facă demersurile pentru a scoate de la pariuri meciurile noastre, că nu se mai poate. De câte ori câştigăm, hop şi scandaluri cu pariurile!”, răbufnea antrenorul celor de la Rapid Suceava, Bogdan Tudoreanu, după meciul de acasă cu ACS Berceni.
(Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …