Friday , April 26 2024

UPDATE: Rapid CFR va juca cu Gaz Metan Medias in şaisprezecimile Cupei României

Rapid - tragere Cupa [800x600]

 

Rapid CFR Suceava va intalni pe Gaz Metan Medias, in saisprezecimile Cupei Romaniei.Tragerea la sorţi a avut loc marti, la ora 12.00. “Indiferent de numele adversarului, important este să jucăm meciul acasă”, a precizat preşedintele clubului sucevean, Dumitru Moldovan. Precizam ca meciul nu ar putea fi televizat dupa ora 16.00 pentru ca Stadionul Areni nu are nocturna. Regulamentul spune ca, in cazul în care meciul va fi televizat, iar clubul gazdă nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată care îndeplineşte condiţiile regulamentare disputării şi televizării.

Rapid Suceava si-a aflat astăzi, la ora 12.00, prin intermediul unei trageri la sorţi transmisă în direct de postul de televiziune Sport.ro, adversara din şaisprezecimile de finală ale Cupei României.

Programul complet al partidelor din cadrul şaisprezecimilor Cupei României-Timişoreana este următorul:

CS Mioveni – Astra Giurgiu

CFR Cluj – Viitorul Axintele

ACS Berceni – Steaua Bucureşti

Unirea Jucu – Petrolul Ploieşti

AFC Fortuna Poiana Câmpina – Dinamo Bucureşti

ACS Şoimii Pâncota – Pandurii Târgu Jiu

Săgeata Năvodari – FC Viitorul

FC Caransebeş – CS Universitatea Craiova

FC Bihor Oradea – Universitatea Cluj

CF Brăila – Oţelul Galaţi

SC Bacău – Ceahlăul Piatra Neamţ

Chindia Târgovişte – FC Braşov

Rapid CFR Suceava – Gaz Metan Mediaş

CSM Râmnicu Vâlcea – CSMS Iaşi

Rapid Bucureşti – FC Botoşani

CS Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureş

Partidele din şaisprezecimile de finală se vor disputa la 24 septembrie într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

Conform regulamentului, cele 32 de echipe participante în această fază a competiţiei sunt împărţite în trei urne valorice. In urna A se r regăse ocupantele primelor 6 locuri din sezonul trecut al Ligii I, urna B e compusă din restul de 12 formaţii din Liga I, în timp ce echipele din ligile inferioare, prin care şi Rapid Suceava, se afla în urna C.

Componenţa urnelor:
Urna A: Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti, Dinamo Bucureşti, CFR Cluj şi Pandurii Târgu Jiu.
Urna B: FC Botoşani, Ceahlăul Piatra Neamţ, Oţelul Galaţi, “U” Cluj, FC Viitorul, Gaz Metan Mediaş, Concordia Chiajna, FC Braşov, CSMS Iaşi, Rapid Bucureşti, CSU Craiova şi ASA Târgu Mureş.
Urna C: Rapid Suceava, SC Bacău, Soimii Pâncota, FC Caransebeş, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, Poiana Câmpina, ACS Berceni, CF Brăila, FC Bihor Oradea, Săgeata Năvodari, Chindia Târgovişte, Viitorul Axintele şi Unirea Jucu (Cluj).
La tragerea la sorţi de marţi, echipele din urna A vor fi împrecheate cu echipe din urna C, rezultând 6 jocuri. In continuare, restul echipelor din urna C vor fi grupate cu echipe din urna B, rezultând alte 8 jocuri. Cele 4 echipe rămase în urna B se grupează între ele.
Rapidul riscă să nu joace pe Areni din cauza lipsei nocturnei
Intr-un comunicat emis săptămâna trecută, Federaţia Română de Fotbal a subliniat că jocurile din şaisprezecimi se vor disputa într-o singură manşă pe terenul echipelor mai slab cotate. Exista însă şi excepţii. Astfel, în cazul în care meciul va fi televizat, iar clubul gazdă nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de nocturnă jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată care îndeplineşte condiţiile regulamentare disputării şi televizării jocului.
Moldovan: “Important este să jucăm acasă”
Acum, oficialii clubului sucevean îşi doresc să evite echipele din prima urnă, astfel încât să fie siguri că Rapidul va juca pe stadionul Areni meciul din şaisprezecimi. “Indiferent de adversar, important este să jucăm meciul acasă. Decât să întâlnim o echipă mare, riscând să nu jucăm pe Areni, preferăm o echipă de mijlocul clasamentului, împotriva căreia, în faţa publicului sucevean, să forţăm calificarea mai departe. Vedem ce va fi la tragere. Un meci se poate transmite şi de la ora 16.00”, a declarat preşedintele Rapidului, Dumitru Moldovan.
Concret, dacă Rapid Suceava pică la tragerea la sorţi de mâine cu unul dintre granzii Ligii I, iar trustul care deţine drepturile TV pentru trasmiterea meciurilor din Cupa României, mai exact Pro TV, solicită ca jocul să se dispute mai târziu de ora oficială, 16.00, atunci, din cauza lipsei nocturnei pe stadionul Areni, “ceferişti” vor trebuie să joace în şaisprezecimi în alt oraş, la Botoşani, Piatra Neamţ sau Iaşi.
Anul trecut s-au jucat şase meciuri în nocturnă
Spre exemplu, anul trecut, nu mai puţin de şase meciuri din faza şaişprezecimilor de finală s-au jucat în nocturnă, este vorba de jocurile în care au fost implicate formaţiile Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Petrolul Ploieşti, CFR Cluj, “U” Cluj şi Rapid Bucureşti.
Meciurile din faza şaipreze-cimilor de finală ale Cupei României vor avea loc pe parcursul a trei zile, mai exact 23, 24 şi 25 septembrie.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …

One comment

  1. rapid suceava-gaz metan medias