Friday , April 26 2024

Lungu, reticent față de proiectul Foresta

“Apreciez proiectul Foresta, dar deocamdată este unul virtual. Am avut o discuție cu domnul Dorin Goian. Nu vreau să-i terfelesc imaginea pe la Suceava. I-am spus foarte clar că prima dată trebuie să căutăm un om cu bani, altfel riscă să fie președinte la un club fără niciun leu în cont. Nu cred că se poate face performanță în fotbal doar cu bani de la Primărie, doar ne amăgim”, a declarat primarul municipiului Suceava  

stadion [800x600]

Rapid Suceava va evolua din viitorul sezon sub numele de Fo­­resta Suceava, iar pentru funcția de președinte, oficialii gru­pării de pe Areni îl curtează pe fostul internațional Dorin Goian.

Primarul Ion Lungu crede însă că acest proiect nu are șanse mari de reușită, atât timp cât alături de echipa de fotbal nu vine un sponsor puternic. “Apreciez proiectul Foresta, dar deocamdată este unul virtual din punctul meu de vedere. O spun cu regret că astăzi echipa de fotbal nu are nici măcar un leu în cont. Primăria a dat 510.000 de lei, iar de pe 22 aprilie până astăzi cei de acolo nu au adus nicio justificare. Am avut o discuție cu domnul Dorin Goian. Îl respect foarte mult, așa cum se știe, l-am făcut cetățean de onoare al Municipiului Su­ceava, dar nu vreau să-l am pe conștiință. Nu vreau să-i terfelesc imaginea pe la Suceava. I-am spus foarte clar că prima dată trebuie să căutăm un om cu bani, altfel riscă să fie președinte la Foresta fără niciun leu în cont și apoi va arăta cu degetul către Primărie. Noi avem de dat în acest an încă 1,2 milioane de lei, dar vreau o implicare mai mare din partea asociației de acolo. Nu este corect să tragem noi de ei ca să aducă justificările”, a declarat primarul Ion Lungu, în cadrul conferinței de presă de ieri..

Ion Lungu nu este convins nici că echipa suceveană va juca în continuare în Liga a II-a. “Domnul Goian mi-a spus că sigur rămânem în Liga a II-a, dar eu sunt Toma Necre­dinciosul, nu cred până nu văd un act de la Federație care să confirme că am rămas în Liga a II-a. Oricum, părerea mea este ca la echipă trebuie adus și cineva cu bani. Sunt perioade când Primăria nu poate da bani, două-trei luni, până se aprobă bugetul. Măcar 25% să pună un privat și 75% Primăria. Nimeni nu pune un leu, toți vin ca să fie finanțați exclusiv de Primărie. Nu cred că se poate face performanță în fotbal doar cu bani de la Primărie, doar ne amăgim”, a mai spus Ion Lungu. (Dănuț CHIDOVET)

 

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …