Friday , April 26 2024

Foresta a remizat în inferioritate numerică în deplasarea de la Buzău

Echipa preluată de Florin Cristescu a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe terenul celor de la Metalul Buzău. Rămași cu un jucător în minus după eliminarea lui Vremea, “galben-verzii” au condus prin golul lui Martin, dar s-au văzut egalați pe final dintr-un penalty

Foresta a remizat miercuri, scor 1-1, pe terenul Metalului Buzău, la finalul unui meci în care a jucat în inferioritate numerică din minutul 10.

“Galben-verzii” și-au complicat misiunea pe gazonul sintetic al complexului “Cornel Negoescu” odată cu eliminarea prematură a mondoveanului Alexandru Vremea, care, folosit în premieră pe postul de fundaș central, a fost trimis timpuriu la vestiare pentru un fault comis în postură de ultim apărător. În ciuda omului în minus, trupa preluată de Florin Cristescu s-a mobilizat excelent și a reușit să deschidă scorul în minutul 68, când Robert Martin a primit o pasă în adâncime și l-a învins pe portarul advers cu un șut din 14 metri. Formația suceveană a plecat însă cu un singur punct din Crâng, buzoienii egalând în extremis, în al patrulea minut de prelungiri, dintr-un penalty acordat pentru un henț comis de Pavel în propriul careu.

Foresta a evoluat în formula: Logofătu – Onofraș Mateciuc, Vremea, Mocanu – Artenie, Bejenar, Căinari, Pavel – Grumezescu, R. Martin.

În runda următoare, Foresta va primi sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul Areni, vizita gălățenilor de la Sporting Liești.

Rezultatele etapei a XXII-a:

CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți 2-2

Ştiința Miroslava – FC Botoșani II 2-0

CSM Râmnicu Sărat – Ceahlăul 2-2

Sănătatea Darabani – Gloria Buzău 0-6

Oțelul Galați – Şomuz Fălticeni 0-1

Sporting Liești – CSM Focșani 0-1

Metalul Buzău – Foresta Suceava 1-1

KSE Târgu Secuiesc a stat. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …