Saturday , April 27 2024

Foresta a adus cinci juniori de elită de la Sporting Vaslui

Portarul Ionuț Ailenei, fundașii de bandă Marcel Chiorean, Vasile Hagiu și mijlocașii Aurel Constantin June și Andrei Mihai, toți în vârstă de 18 ani, vor evolua în sezonul viitor sub formă de împrumut pe Areni. “Credem că prin aceste achiziții am reușit să rezolvăm problema juniorilor din teren. Sunt cinci jucători de mare perspectivă, patru dintre ei fiind și componenți ai naționalei under 19” a precizat președintele Forestei, Andrei Ciutac 

Foresta și-a rezolvat problema celor trei jucători “under” pe care este obligată să-I titularizeze în viitorul sezon al Ligii a III-a odată cu ­adu­cerea a cinci juniori de elită care în ediția precedentă au ocupat locul 3 la nivel național cu Sporting Vaslui. Astfel, portarul Ionuț Ailenei (18 ani), fundașii de bandă Marcel Chiorean (18 ani), Vasile Hagiu (18 ani) și mijlocașii Aurel Constantin June (18 ani) și Andrei Mihai (18 ani) au venit sub formă de împrumut pe Areni, pentru un an de zile.

Cei cinci au fost văzuți la lucru de antrenorul Vespazian Colban cu ocazia meciului-școală pe care “galben-verzii” l-au disputat sâmbătă.

“Am reușit să perfectăm cinci transferuri foarte importante pentru noi, cinci jucători de mare perspectivă, patru dintre ei componenți ai naționalei under 19. Credem că prin aceste achiziții am reușit să rezolvăm problema juniorilor din teren, în acest moment în lot regăsindu-se opt jucători under”, a spus președintele Andrei Ciutac.

Tot în această vară mai venit la Foresta și cinci seniori, este vorba de fundașii Dudu Drugă (Aerostar Bacău) și Alexandru Ichim (Aerostar Bacău), mijlocașii Vlad Stănescu (Bucovina Rădăuți) și Andrei Cerlincă (Bucovina Rădăuți) și atacantul Alexandru Marin (Ştiința Miroslava).

Până la plecarea în cantonamentul de la Pojorâta, “galben-verzii” au programate două meciuri amicale cu Aerostar Bacău, sâmbătă, pe Areni și cu FC Botoșani II, pe 27 iulie. Pe parcursul stagiului de pregătire de la poalele Giumalăului, trupa lui Vespazian Colban se va reîntâlni cu FC Botoșani II și Aerostar, în două jocuri test programate pe 3 și 9 august.  Pe 14 august, Foresta va debuta în Cupa României, iar pe 17 august, cu o săptămână înainte de startul campio­natului Ligii a III-a va disputa un ultim meci amical în compania Ştiinței Miroslava. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …