Friday , April 26 2024

Bucovina Rădăuți a bifat a treia victorie consecutivă pe teren propriu

Echipa antrenată de Daniel Bălan s-a impus sâmbătă, pe stadionul Municipal, în fața vecinilor de la Sănătatea Darabani, cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a VIII-a a Ligii a III-a. Florin Macovei (‘24) și Iulian Ionesi (‘47) au marcat pentru gazde, botoșănenii reducând din diferență prin Ghiorghiciuc (‘75). CSM Bucovina a urcat pe locul 9

 Liga 3 radauti darabani

Bucovina Rădăuți a reușit a treia victorie consecutivă pe teren propriu, după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul Municipal, cu scorul de 2-1, în fața celor de la Sănătatea Darabani, într-un meci din etapa a VIII-a a Ligii a III-a.

Intr-o atmosferă de sărbătoare, cu peste 500 de spectatori în tribune, printre care și 50 de fani veniți de la Darabani, trupa antrenată de Daniel Bălan a deschis scorul în minutul 24, când Florin Macovei a profitat de o gafă monumentală în defensiva oaspeților și a marcat cu un șut din șase metri, după o centrare trimisă de Antonesei.

Gazdele și-au dublat avantajul la două minute de la startul reprizei secunde prin Iulian Ionesi, care a înscris cu capul, de la colțul scurt, după un corner executat de Ungurianu.

Gruparea botoșăneană a redus din diferență în minutul 75, când fostul ­mij­locaș al Sportingului, Adrian Ghiorghiuc a primit o pasă peste apărarea gazdelor și l-a executat pe portarul Puianu cu un șut în forță din centrul careului mare.

Pe contraatac, nigerianul Jamilu a semnat ultima ocazie a unui meci încheiat cu 2-1 în favoarea Bucovinei Rădăuți, care mai urcă astfel o poziție în clasamentul seriei întâi.

Bucovina Rădăuți: Puianu – Alecsandru, Vișinar, Florescu, Antonesei – Jamilu, Vitu – Macovei, Ungurianu, Ionesi – R. Ciobanu. Antrenor: Daniel Bălan. Pe parcursul meciului au mai intrat: D. Bălan, Timiș, I. Mihai și Tironeac.

Sănătatea Darabani: Brașoveanu – Arăpașu, Stîncă, Cososchi, Lumaicu, Ionescu, Ghiorghiciuc, Stancoschi, Nicorici, Melinte, Grumezescu. Antrenor: Cătălin Chirilă.

 Rezultatele etapei a VIII-a:clasamente lig3

Aerostar Bacău – FC Miercurea Ciuc 3-0

Metalosport Galați – Sporting Liești 0-11

FC Hărman – CSM Roman 1-2

Oțelul Galați – KSE Târgu Secu­iesc 1-1

FC Odorheiu Secuiesc – Avântul Valea Mărului 2-0

CSM Focșani – CSM Pașcani 2-1

Bucovina Rădăuți – Sănătatea Darabani 2-1

Olimpic Cetatea Râșnov a stat în această rundă.

In următoarea etapă, Bucovina Rădăuți va evolua vineri pe terenul penultimei clasate, CSM Pașcani. (Dănuț CHIDOVET. Foto: darabaneni.ro)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …