PREDIABETUL

Diabetul zaharat nu este o boală, ci este un grup de boli metabolice care au în comun hiperglicemia produsă fie prin deficit de secreție a insulinei, deficit de acțiune sau amândouă. Starea de hiperglicemie cronică necesită o nuanțare: procesul patologic (care este diabet sau care se dezvoltă în diabet zaharat) poate exista încă de dinaintea apariției hiperglicemiei, dar să nu fi ajuns în faza de manifestare cu hiperglicemie cronică. În acest sens este din ce în ce mai bine cunoscută starea de prediabet, în care există o alterare a glicemiei bazale (pe nemâncate) sau o alterare a glicemiei la 2 ore după TTGO (testul de toleranță sau încărcare la glucoză orală), valori care nu ating pragurile pentru a diagnostica un diabet zaharat patent.

Este important de reținut și faptul că severitatea anomaliei metabolice poate progresa, poate regresa sau poate rămâne aceeași. Starea de hiperglicemie este de regulă un indicator al evoluției acestei tulburări metabolice fie că este vorba de evoluția spontană a bolii, fie că este vorba despre evoluția influențată de schimbarea stilului de viață (dietă și mișcare) sau de cea modificată de terapia specifică. Răspunsul poate fi în ambele sensuri: atât progresia bolii de la stadiile incipiente de normoglicemie și până la stadiul de insulinonecesitant pentru supraviețuire, cât și posibilitatea ca sub influența regimului igieno-dietetic sau a medicației adecvate, să reapară starea de normoglicemie.

Persoanele care nu au hiperglicemii care satisfac criteriul pentru diabet zaharat (limita inferioară pentru diabet fiind 126 mg/dL), dar a căror glicemie nu poate fi considerată normală, (glicemia normală fiind ≤ 110 mg/dL), au fost catalogate ca prediabet, având glucoza plasmatică pe nemâncate (glicemia bazală) cuprinsă între 110 mg/dL şi 125 mg/dL. Această stare a mai fost numită glicemiei bazală modificată (pe nemâncate) – impaired fasting glucose (IFG). Dacă la aceste persoane se face un test de încărcare la glucoză (TTGO), valoarea glicemiei la 2 ore după încărcarea cu 75 g de glucoză, este între 140 mg/dL şi 199 mg/dL. Această situaţie este numită alterarea testului de toleranţă la glucoză – impaired glucose tolerance (IGT). IFG şi IGT sunt asociate cu obezitatea (în special cea abdominală sau viscerală), cu dislipidemia cu trigliceride mari (>250 mg/dL) şi/sau HDL mic şi cu hipertensiunea arterială. TTGO se efectuează dimineaţa, în repaus, după minim 8 ore de repaus caloric (post nocturn) şi în condiţiile în care persoana a consumat cel puţin 250g glucide/zi în cele 3 zile precedente. Procedura constă în recoltarea unei glicemii bazale şi apoi, ingestia în 3-5 min. a 75g glucoză anhidră dizolvată în 300ml apă. La 2 ore după aceasta se recoltează a doua glicemie.

S-a demonstrat că persoanele care au IGT pot să prevină sau pot să întârzie apariţia diabetului dacă fac modificări structurale în stilul de viaţă, crescând nivelul activităţii fizice și având o dietă care să ducă la o scădere de 5 – 10% a greutăţii corporale sau dacă folosesc anumiţi agenţi farmacologici. Comitetul de experţi ADA (American Diabetes Association) în 2003 a luat hotărârea să reducă limita minimă a glicemiei pe nemâncate care definește IFG de la 110 mg/dL la 100 mg/dL. OMS (Organizaţia Mondială A Sănătăţii) şi alte organizaţii de diabet nu au adoptat această modificare în definirea IFG-ului şi implicit a prediabetului.

Şi în ceea ce priveşte hemoglobina glicozilată (A1C), există un interval intermediar între normal şi diabet. Nivelele de A1C mai mari decât normalul, dar mai mici decât limita pentru diabet, adică valorile cuprinse între 5,7 – 6,4% sunt grevate de un risc foarte mare de a dezvolta diabet. Într-adevăr incidenţa persoanelor cu diabet care au A1C în acest interval este mai mare de 10 ori decât cea a persoanelor cu valori sub acest interval.

Unii pacienți, mai ales în fazele incipiente pot ajunge sa-și controleze glicemia cu măsuri de schimbare a stilului de viață care scad greutatea corporală și cresc gradul de activitate fizică (regim igieno-dietetic). Alții au nevoie în plus de medicație specifică. Aceste 2 categorii nu necesită insulină. Diabetul e o boală care poate fi prevenită printr-un stil de viață nediabetogen, poate fi depistată la timp, înainte de apariția simptomelor, prin controale medicale periodice indicate mai ales la cei cu tendințe la îngrășare, poate fi diagnosticată și tratată înainte de apariția complicațiilor. Astfel, se poate vorbi despre un stil de viață preventiv având drept țintă menținerea greutății corporale în limitele normale. Acest stil de viață are cel puțin 2 elemente: un program de exerciții fizice care să asigure un minim de 10.000 pași/zi şi o dietă care trebuie să fie hipocalorică pentru obezi, predominant vegetală, adică fie lacto-ovovegetariană (de preferat) sau de tip mediteranean.

 Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale.

Email: [email protected]