Presedintele retrimite la Parlament legile privind TVA de 5% şi neimpozitarea pensiilor

2/11/10 ora:4:43pm

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că în cursul zilei de marţi va retrimite Parlamentului legile care prevăd reducerea TVA la 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.

“În cursul zilei de astăzi (marţi – n.r.) le voi retrimite la Parlament pe ambele, celebrele legi votate din greşeală. Da, le voi trimite înapoi la Parlament pentru reexaminare şi pentru punere în concordanţă cu angajamentele internaţionale ale României şi cu nevoia de predictibilitate în fiscalitate”, a declarat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări referitoare la legile care prevăd reducerea TVA la 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat şi luni seară, la TVR 1, că nu va promulga legile care prevăd reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mici, menţionând că nu crede că cele două acte normative au fost votate “din greşeală” de parlamentarii din arcul puterii.

Pe de altă parte, preşedintele a spus că a discutat cu reprezentanţii FMI despre cele prevăzute în aceste legi.

“I-am asigurat că nu vom modifica fiscalitatea, ceea ce înseamnă că nu voi promulga legile”, a spus Băsescu. Preşedintele a adăugat că legile sunt scrise prost.

Surse guvernamentale declaraseră pentru MEDIAFAX că preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat recent un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.

În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat şi o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că “venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”.

A doua zi, deputaţii PDL, între care şi miniştri, au susţinut că au votat din greşeală în favoarea celor două proiecte.