Friday , April 26 2024

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, și omologul său din Kuweit, răniți într-un accident rutier în Slobozia

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, și omologul său din Kuweit, All Saleh Al Omair, au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc joi, pe DN 21, la ieșirea din municipiul Slobozia, spre Brăila. În accident a fost rănită și o a treia persoană, toți trei fiind transportați la Spitalul Județean din Slobozia, potrivit unor surse din Poliție.achim-irimescu

Accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, la ieșirea din municipiul Slobozia spre Brăila, au declarat surse din Poliție pentru News.ro.

În urma accidentului, Achim Irimescu, omologul său kuweitian, All Saleh Al Omair, și o a treia persoană au fost răniți ușor, fiind transportați la Spitalul Județean Urgență din Slobozia, au mai precizat aceleași surse. Potrivit acestora, cea de a treia persoană rănită este traducătoarea delegației
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că polițiștii nu au stabilit modul în care s-a produs accidentul și nici cauzele acestuia. O echipă complexă din cadrul IPJ Ialomița, aflându-se la fața locului pentru cercetări.
O delegație din Kuweit condusă de ministrul Lucrărilor Publice, Agriculturii și Relațiilor cu Parlamentul,Ali Saleh Al Omair se află în vizită oficială în România în perioada 23-27 august. La momentul producerii accidentului, cei doi oficiali mergeau la Buzău, unde ar fi urmat să viziteze o fabrică procesatoare de fructe și legume.
Conform declara]iilor presedintelui CJ Suceava, GHheorghe Flutur, in cursul zilei de vineri, 26 august, ar fi trebuit sa ajunga ministrul Agriculturii din România, Achim Irimescu şi omologul său din Kuweit, precum şi oameni de afaceri din acest stat. Impreuna cu o delegatie din Qatar, care viziteaza Suceava astazi, oficialii celor doua state prospecteaza piata pentru a stabili un eventual contract de livrare de carne de ovine din judetul Suceava catre spatiul arab.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …