Medicii de familie acuză că sistemul informatic e în colaps total: Doctorii validează noaptea actele

12/06/19 ora:4:41am

Sistemele informatice pe baza cărora ar trebui să se stabilească relația dintre medicii de familie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și pacienți funcționează cu sincope atât de mari încât mai curând se poate spune că nu funcționează, avertizează reprezentanții medicilor de familie.

Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) avertizează, prin intermediul unui comunicat de presă transmis ieri, că sistemul informatic pentru medicii de familie este în colaps total.

“Numărul și complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depășite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să își facă datoria. Medicii de familie solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice și adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcționare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situații se răsfrâng în primul rând asupra pacienților prin prelungirea timpului de așteptare. Disfuncționalitățile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât și în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, rețetă electronică) trebuie validate în termen de max 72 de ore însă au fost situații în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcționat adunat 2-3 ore”, se arată într-un comunicat de presă al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

Mulți dintre medicii de familie spun că se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi, sperând că sistemul este mai accesibil în această perioadă a zilei. Tot în această perioadă a zilei medicii de familie încearcă și, dacă au noroc, reușesc să facă raportările lunare obligatorii către CNAS.

Pentru că semnalele intense transmise în ultimii ani despre aceasta situație au rămas efectiv fără răspuns, medicii de familie au început luna trecută, pe 10 Mai, o monitorizare internă a sistemului. Practic, medicii au acordat zilnic note funcționării sistemului. “Spre surprinderea tuturor, sistemul a avut o aparentă revigorare în perioada imediat ulterioară lansării publice a acestui mecanism de monitorizare, dar s-a prăbușit lamentabil după o săptămână de la alegerile europarlamentare. Graficul prezentat anterior arată modul în care practicienii din cabinetele de medicină de familie percep calitatea și funcționalitatea sistemelor SIUI și PIAS. Astăzi, exact la o lună de la lansarea monitorizării, sistemul SIUI a obținut media 0,33”, potrivit sursei citate.

Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) și a fost implementat de HP Romania și Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO Romania; contractul a fost atribuit în luna aprilie 2012.

Până în acest moment nicio persoană și nicio instituție nu au fost făcute responsabile pentru modul ineficient în care au fost cheltuiți banii publici în acest proiect, spun medicii în comunicatul menționat.