Băsescu cere moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului

9/11/10 ora:6:24pm

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în plenul Camerelor reunite, că propune forţelor politice un moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului, el precizând că sunt necesare acţiuni ferme şi consecvente la nivelul Guvernului şi Legislativului în următoarele 30-45 de zile.

El a spus că insistă ca partidele să realizeze acest moratoriu pe termen limitat, pentru realizarea intereselor naţionale.

“Decizia stă în mâinile dumneavoastră”, le-a spus preşedintele parlamentarilor.

Preşedintele a insistat asupra necesităţii realizării de acţiuni consecvente cu interesul naţional în următoarele 30-45 de zile

Traian Băsescu a apreciat că moratoriul propus de el pentru deblocarea activităţii Parlamentului este posibil pentru că toate partidele spun că acţionează pentru interesul naţional.

Şeful statului a precizat că este necesară adoptarea Legii salarizării unitare, a Legii pensiilor şi a Legii bugetului de stat pe anul 2011.

Preşedintele a spus, în faţa senatorilor şi deputaţilor, că mediul politic “s-a deteriorat” în ultimele luni, creând “premise nedorite” pentru îndepărtarea de la îndeplinirea condiţionalităţilor ce decurg din acordul cu FMI, CE şi BM.

“Drumul pe care se va merge în continuare rămâne la latitudinea dumneavoastră. Prin acţiunea dumneavoastră România poate merge către mai bine sau către mai rău. Decizia este în mâinile dumneavoastră”, le-a transmis Băsescu liderilor partidelor parlamentare.

El a avertizat că timpul în care ar trebui legiferate actele normative care condiţionează finalizarea Acordului cu FMI este “de numai 30, maximum 45 de zile”.

“Nicio altă soluţie decât un moratoriu care să deblocheze legiferarea priorităţilor din acord nu este viabilă. Insist ca partidele să realizeze acest moratoriu pe termen limitat în interes naţional, prin deblocarea activităţii celor două Camere”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele a atenţionat că orice amânare a deciziei partidelor parlamentare cu privire la moratoriul pe care l-a propus este în defavoarea României.

“Guvernul şi partidele din Parlament pot îmbunătăţi rapid condiţiile pentru a se reveni la normal sau, la fel de rapid, pot înrăutăţi situaţia României. Miza este credibilitatea externă şi ieşirea din criză ca bază pentru reluarea creşterii economice”, a spus el.

Băsescu şi-a exprimat, spre finalul discursului rostit în Parlament, încrederea în “înţelepciunea” liderilor politici şi a afirmat că, odată îndeplinite obiectivele din moratoriul propus de el, “România se va înscrie pe drumul cel bun”.

“Sper că veţi lua decizia corectă. Şi, ca om politic cu experienţă, vă pot spune că românii îi vor aprecia pe aceia care se vor bate cu criza, şi nu pe aceia care se ascund de efectele măsurilor anticriză”, a concluzionat preşedintele.