Friday , April 26 2024

A apărut șacalul de Trușești și Darabani

Un animal sălbatic a cărui apariție a fost foarte rară în România, șacalul, a fost observat, de curând, în mai multe localități din nord- estul județului Botoșani, a declarat pentru Agerpres directorul Direcției Silvice, Marius Havriș.

Potrivit acestuia, mamiferul ar fi venit din Sudul Republicii Moldova, unde aceste animale au înregistrat o creștere numerică exponențială.

“A apărut pe raza județului Botoșani și nu prea are dușmani naturali șacalul. În general, vin din Republica Moldova pe zona de frontieră. Din Ucraina poate mai puțin. A fost văzut în zona Trușești și pe la Darabani. Nu este o specie specifică zonei noastre, dar el fiind un animal oportunist, este o specie care a apărut în ultimii ani. Nu cred că acum zece ani se putea discuta în județul Botoșani de șacali. În momentul de față există”, a afirmat Havriș.

Oficialul Direcției Silvice susține că, în multe situații, șacalul își asigură hrana din puii de iepuri sălbatici sau de mistreți, afectând, în acest mod, fondul cinegetic. El pune extinderea ariei de prezență a șacalului și pe raza județului Botoșani pe fondul modificării climei, în special în urma fenomenului de încălzire a vremii.

Sacalul este un mamifer carnivor sălbatic din familia Canidae, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă și cu botul ascuțit. (Agerpres)

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …