Friday , April 26 2024

Universitatea “Stefan cel Mare”, acreditată de ARACIS cu “Grad ridicat de încredere”

studenti universitate

In perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2013, o comisie de experţi de la ARACIS, alcătuită din 18 profesori universitari din ţară şi din străinătate şi doi studenţi din partea organizaţiilor naţionale studenţeşti, s-a aflat la Suceava pentru a evalua activitatea USV în funcţie de o serie complexă de indicatori

Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava a primit, ieri, pentru a doua oară consecutiv, calificativul “Grad ridicat de încredere” din partea ARACIS după ce, acum o lună, o comisie de experţi ai agenţiei a evaluat activitatea instituţiei academice sucevene.
Potrivit unui comunicat al universităţii sucevene, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a acordat Universităţii “Stefan cel Mare” (USV) din Suceava calificativul “Grad de încredere ridicat”, cea mai înaltă recunoaştere acordată unei universităţi în sistemul naţional de învăţământ.
Universitatea suceveană obţine consecutiv acest statut, valabil timp de cinci ani, după ce, în anul 2008, a primit acelaşi calificativ în urma evaluării instituţionale efectuate de comisiile ARACIS.
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2013, o comisie de experţi de la ARACIS, alcătuită din 18 profesori universitari din ţară şi din străinătate şi doi studenţi din partea organizaţiilor naţionale studenţeşti, s-a aflat la Suceava pentru a evalua activitatea USV în funcţie de o serie complexă de indicatori. “Evaluarea s-a realizat în conformitate cu o nouă metodologie ale cărei criterii au fost elaborate cu o exigenţă sporită faţă de ultima evaluare realizată în urmă cu 5 ani”, se precizează în comunicat. Echipa de evaluatori, care a avut întâlniri cu reprezentanţii conducerii universităţii şi ai facultăţilor, cu studenţi şi cadre didactice, cu angajatorii din Suceava, cu absolvenţi ai instituţiei, a urmărit activitatea didactică şi de cercetare desfăşurate la universitatea suceveană, precum şi evoluţia numărului de studenţi din perioada vizată, baza materială, serviciile oferite studenţilor şi procentul de absolvire.
Totodată, comisia ARACIS a analizat în vederea reacreditării şi zece programe de studiu din cadrul Facultăţilor de Litere şi ştiinţe ale Comunicării, Istorie şi Geografie, Inginerie Alimentară, Silvicultură, Stiinţe Economice şi Administraţie Publică, Inginerie Mecanică şi Educaţie Fizică şi Sport.
“De la începutul anului 2013, alte 11 universităţi din ţară au fost evaluate de ARACIS şi numai patru dintre acestea au primit cel mai înalt calificativ: “Grad de încredere ridicat”. Universităţii sucevene îi sunt astfel recunoscute performanţele didactice şi ştiinţifice potrivit unor indicatori de calitate raportaţi la cele mai bune practici academice din spaţiul european. Prin realizările deosebite din ultimii ani, beneficiind şi de sprijinul comunităţii locale, şcoala academică suceveană a dovedit că este un reper educaţional important pentru pregătirea viitorilor specialişti în concordanţă cu cerinţele pieţei, oferind oportunităţi performante de studiu pentru a putea fi considerată o universitate europeană”, mai precizează sursa citată. Legea Educaţiei Naţionale prevede ca universităţile româneşti să fie evaluate periodic, în vederea stabilirii standardelor de calitate. Acreditarea unităţilor de învăţământ superior din România se realizează de ARACIS, începând din anul 2007, universităţile putând primi calificativele: “Grad de încredere ridicat”, “Grad de încredere”, “Grad de încredere limitat” sau “Lipsă de încredere”.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …