Saturday , April 27 2024

Universitarul sucevean Mihai Dimian a fost premiat de Academia Română

Premiul Academiei vizează cercetările pe care profesorul Dimian le-a făcut în domeniul “rezonanţei induse de zgomot în sisteme neliniare cu histerezis”

 dimian (Copy)


Profesorul universitar doctor Mihai Dimian, prorector al Unversităţii Stefan cel Mare din Suceava a fost premiat de Academia Română pentru contribuţia adusă în știinţa fizicii, prin cercetările știinţifice făcute, reunite într-un volum ce conţine mai multe lucrări știinţifice reunite sub titlul „Fenomene de rezonanţă induse de zgomot în sisteme neliniare cu histerezis”.
Academia Română a acordat vineri, 19 decembrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Aula Academiei Române, premiile prestigiosului for pentru anul 2014.
Printre laureaţii acestei ediţii se numără și prof. univ. dr. Mihai Dimian, de la Universitatea „Stefan cel Mare” (USV) din Suceava, acesta a fost distins de Academia Română cu Premiul Constantin Miculescu.
Grupul de lucrări coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian analizează aspecte constructive ale zgomotelor în sisteme cu memorie și prezintă, atât prin tematica abordată, cât și prin rezultatele obţinute, un grad înalt de actualitate și originalitate, contribuind la studiul acestor fenomene în sisteme complexe. Recunoașterea importanţei, originalităţii și calităţii acestor rezultate a fost evidenţiată și prin invitaţia prestigioasei edituri Springer de a publica o monografie pe această temă, carte care a apărut în primăvara acestui an.
„Acest premiu îl onorează atât pe prof. Mihai Dimian, cât și, în egală măsură, întreaga comunitate academică a Universităţii „Stefan cel Mare” din Suceava” a fost transmis printr-un comunicat de presă al USV.
Mihai Dimian este un tânăr universitar sucevean cu studii efectuate la universităţi de prestigiu din Europa și de peste ocean. Născut în 1975, Mihai Dimian și-a început studiile universitare la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, ultimul semestru din primul ciclu universitar fiind efectuat la Universitatea Versailles din Franţa. Acolo, pe parcursul anului 2001 a fost cercetător asistent în cadrul Laboratorului de magnetism și optică. Ulterior a prestat activităţi de cecetare știinţifică la Universitatea Maryland, Facultatea de Inginerie Electrică și Calculatoare ca cercetător asistent. Din august 2001 și până în septembrie 2005, universitarul, de-acum, Mihai Dimian a fost cercetător asociat al prestigiosului institut german Max Planck, la secţia de Matematică Aplicată în Stiinţe. Vreme de un an, ulterior, a lucrat la Universitatea Howard, la Facultatea de Inginerie Electrică și Calculatoare, după care a început o carieră universitară la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, unde este acum prorector. (I.G.N.)
 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …