Saturday , April 27 2024

Un valutist a fost reținut după ce i-a înjurat și amenințat pe polițiști

Un bărbat de 63 de ani, valutist din zona Bazarului, a fost reținut pentru 24 de ore pentru ultraj și tulburarea liniștii publice. Acesta a refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor, pe care i-a înjurat și amenințat

retinut

Polițiștii de proximitate și polițiștii de prevenire au distribuit peste 1.500 de materiale preventive, cu recomandări pentru prevenirea înșelăciunilor prin diverse moduri de operare, în zona centrelor comerciale și a caselor de schimb valutar din municipiul Suceava, dar și din Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Mol­do­venesc, Fălticeni și Gura Humorului.
În paralel, în perioada 24 – 25 septembrie 2016, 28 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Suceava împreună cu reprezentanți OPC și DSV au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor prevăzute de Legea 241/2005, Legea 82/1991 republicată, Legea12/1990, precum și a altor acte normative în vigoare, pe raza județului Suceava. Polițiștii au controlat 19 societăți comerciale, 43 de întreprinderi familiale și individuale și 23 de persoane fizice autorizate.
Aceștia au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 139.100 de lei, din care 40 la Legea nr. 12/1990 republicată, în valoare de 133.000 de lei; una la Legea nr. 171/2010 în valoare de 5.000 lei; una la Legea nr. 145/2014 în valoare de 100 de lei; două la OG nr. 99/2000 în valoare de 200 de lei; una la OG nr. 21/1992 și două la HG nr. 348/2004, în valoare de 800 de lei. De asemenea, au fost confiscate sume de bani în lei și valută în valoare de circa 5.000 de lei.
În cadrul acțiunii, în timp ce acționau pe raza Complexului Comercial Bazar din municipiul Su­ceava și a zonelor adi­a­cente, polițiștii au observat două persoane care făceau un schimb valutar ilicit. După ce s-au legitimat și au solicitat celor două persoane să prezinte actele de identitate, una dintre ele, respectiv Leonte Hapenciuc, de 63 de ani, din municipiul Su­cea­va, a devenit agresiv verbal, proferând injurii și amenințări la adresa polițiștilor. Cum acesta a refuzat în continuare să se legitimeze, i s-a ce­rut să-i însoțească pe agenți la Postul de Poliție Bazar pentru a-i fi stabilită identitatea. Pentru că bărbatul a încercat să se sustragă de la această activitate procedurală, a fost imobilizat și încătușat. De asemenea, s-a dispus ridicarea sumei de 250 de euro, care a fost supusă schimbului ilegal de valută.
În acest caz se fac cercetări față de Leonte Hapenciuc pentru săvârșirea in­frac­țiunilor de „ultraj” și „tulburarea li­niș­tii publice”, iar față de acesta a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Suceava. (Dănuț ZUZEAC)
 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …