Monday , May 6 2024

Un TIR incarcat cu cherestea s-a rasturnat la Milisauti (FOTO)

CAMION MILISAUTI 4

Duminică, un localnic care transporta cherestea spre Constanța s-a răsturnat cu TIR-ul într-o curbă din Milișăuți u din fericire, nimeni nu a fost rănit grav. Traficul rutier a fost blocat în zonă mai bine de 45 de minute

Ieri, în jurul orei 10.30, Mihai M., de 47 de ani, din orașul Milișăuți, a încărcat 42 de metri cubi de cherestea de la o firmă din localitatea de domiciliu, material lemnos pe care urma să-l transporte în județul Constanța. Nici bine nu a pornit la drum, că într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza, remorca a intrat în balans și TIR-ul s-a răsturnat în șanț. A fost distrus colțul unei case, iar toată cheresteaua din camion s-a împrăștiat pe marginea drumului. La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, cu modulul SMURD, format din autospecială cu accesorii pentru descarcerare și ambulanță SMURD. S-au luat măsurile specifice de siguranță – balizarea zonei, verificarea scurgerilor de carburanți și lubrifianți și deconectarea bornelor de la bateriile de acumulatori. Din fericire, șoferul a scăpat doar cu câteva le­ziuni ușoare. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului a refuzat să fie transportat la spital. Acesta a fost sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei și i s-a ridicat certificat de înmatriculare al remorcii pentru că nu avea ITP-ul valabil. In momentul în care TIR-ul a fost repus pe roți, traficul rutier a fost blocat în zonă mai bine de 45 de minute. (D.Z.)

 

Vezi si

Un incendiu puternic pornit de la un cablu defect a afectat două locuinţe din Voroneţ (FOTO, VIDEO)

  Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, un incendiu a izbucnit la  o gospodărie din …