Friday , April 26 2024

Un tânăr a fost bătut de angajatul unei spălătorii

Un tânăr care dorea să-și spele mașina la Metropolitan a fost bătut de un angajat al spălătoriei

La data de 17 iulie 2018, la ora 16.40, Poliția municipiului Suceava a fost anunțată prin 112 de către Georgiana Z. despre faptul că concubinul său a fost victima unei agresiuni. La fața locului a fost dirijat un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică, Compartiment Siguranță Publică și Patrulare, care a depistat-o pe apelantă, pe Andrei Dulap, de 27 de ani, din Suceava, cât și pe agresor, Ionuț – Cătălin Burac, de 35 de ani, din comuna Moara.

Primele două persoane au fost duse la sediul poliției, unde Andrei Dulap a povestit faptul că în cursul zilei de 17 iulie a.c., pe la ora 16.40, în timp ce a intrat cu mașina în curtea spălătoriei ce aparține SC Metropo­litan Cafe SRL din municipiul Suceava, a fost oprit de Ionuț – Cătălin Burac, angajat al firmei menționate, și în urma unor discuții contradictorii purtate între cei doi, aceștia s-au lovit reciproc.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „lovire și alte violențe”, cercetările fiind continuate de polițiștii suceveni. (D.Z.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …